Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui cere pensionarea, după ce i s-a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

El s-a prezentat la serviciu, cu toate că soţia sa a fost testată pozitiv la noul coronavirus şi internată în spitalul suport COVID-19 din municipiul Bârlad.

„Vă comunicăm faptul că a fost întocmit un dosar penal privind comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, dosar aflat în cercetare proprie a procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Ofiţerului de poliţie i s-a solicitat să fie mutat pe o altă funcţie, iar în urma solicitării, acesta şi-a depus raportul de pensionare”, au informat, joi, reprezentanţii IPJ Vaslui.

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a demarat o anchetă epidemiologică, mai multe cadre ale IPJ fiind testate.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version