Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi , în cazul unui fost comandant al Spitalului Militar din Iaşi, pe care inspectorii de integritate l-au depistat în conflict de interese.

Concret, Corneliu Botez, fost comandant – manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Militar “Dr. Iacob Czihac” Iaşi, a încălcat dispoziţiileprivind regimul conflictelor de interese în materie penală.

ANI susţine că Botez a scos la concurs un post de medic primar la spitalul militar din Iaşi, pe care l-a câştigat chiar el.

Astfel, potrivit unui comunicat al ANI, în perioada exercitării funcţiei de comandant-manager, Corneliu Botez a semnat documente privind scoaterea la concurs a postului de medic primar, specialitatea medicină internă, precum şi acte privind organizarea şi desfăşurarea acestui concurs, la care a participat ulterior, fiind declarat admis.

Corneliu Botez a obţinut un folos patrimonial, prin încasarea salariilor aferente deţinerii funcţiei de medic primar, specialitatea medicină internă.

ANI precizează că fostul comandat al spitalului a săvârşit infracţiunea de conflict de interese, prevăzută de dispoziţiile art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal (în vigoare până la data de 27 iulie 2017), care prevede:

“Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version