Mai multe MIG-uri 21 Lancer au fost deterirate din cauza alimentării lor cu kerosen de proastă calitate şi au avut nevoie de reparaţii, în 2018 și 2019, potrivit unui raport al Aerostar în dosarul instrumentat în acest sens de DIICOT Ploiești.

Însă Ministerul Apărării Naționale (MApN) neagă evidența, susținând, într-un comunicat transmis miercuri seara, că în perioada 2018-2021 nu au existat intervale de timp în care flota de aeronave MiG 21-LanceR să fi fost consemnată la sol din motive tehnice cauzate de calitatea combustibilului utilizat.

Mai mult, premierul Nicolae Ciucă a făcut pe niznaiul, deși a fost șeful Statului Major al Armatei, din 2015  până în 28 octombrie 2019: „Cu scuzele de rigoare, nu cunosc subiectul şi nu pot să îl comentez. Acum vă aud pentru prima dată. Nu cred că poate fi vorba de combustibil de proastă calitate, pentru că nu ar zbura. Nu cred că poate să îşi permită cineva să se joace cu un astfel de subiect”.

Potrivit procurorilor, o firmă în care ar fi implicaţi afaceriștii Cristian Berendel şi Dan Florin Berendel, firmă ce avea contract pe 4 ani încheiat în februarie 2018 cu Statul Major al Forţelor Aeriene pentru livrarea de kerosen pentru aeronave, ar fi livrat combustibil necorespunzător.

Potrivit analizelor realizate de Aerostar Bacău, acolo unde au fost reparate avioanele, au fost identificate manifestări neobişnuite la o pompă şi șapte avioane MIG 21 Lancer.

În urma raportului Aerostar, contractul a fost suspendat. Prejudiciul estimat de anchetatori depășește 32 de milioane de lei.

Conform datelor cuprinse în motivarea Curţii de Apel Ploieşti care, în iulie 2021, a respins propunerea DIICOT Ploieşti de arestare a celor doi oameni de afaceri, în sarcina acestora s-au reţinut următoarele infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înşelăciune şi acte de diversiune, respectiv instigare la săvârşirea aceloraşi fapte.

Gruparea infracţională organizată a funcţionat pe cinci paliere, membrii ei având roluri bine definite, arată anchetatorii.

„(…) urmare a folosirii acestui combustibil, anumite avioane aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au suferit deteriorări. Din cercetările efectuate în cazul reparaţiilor efectuate, a cauzelor care au generat aceste efecte nefaste, a rezultat că s-a adus atingere integrităţii aparatelor de zbor respective reparate la SC Aerostar. Sunt declaraţii de martor care arată defecţiunile tehnice survenite ca urmare folosirii acestui combustibil, a valorii conţinutului combustibilului care au dus la aceste degradări. Toate aceste lucruri au avut un impact major în detrimentul securităţii naţionale. Este evident că, în măsura în care avioane militare au suferit astfel de defecţiuni şi au avut perioade de inactivitate, aceste aparate având şi rol de apărare a ţării şi mai mult, rol strategic, România fiind şi membru NATO, această condiţie a fost îndeplinită şi au fost îndeplinite elementele de tipicitate ale infracţiunii de diversiune”, se menţionează în motivare.

De asemenea, se arată că „s-a convenit livrarea a două tipuri de carburant (kerosen), respectiv Jet Al şi Jet Al Premium (…), diferenţa dintre ele constând în nivelurile impuse cu privire la trei parametri”. În plus, atât carburantul tip Jet Al, cât şi carburantul Jet Al Premium trebuie să conţină doi aditivi obligatorii.

Combustibilul în cauză era de import, respectiv din Grecia şi Turcia, se mai menţionează în documentul citat.

Totodată, anchetatorii arată că, pentru a prezenta credibilitate şi pentru a câştiga încrederea achizitorului, la începutul contractului reprezentanţii furnizorului şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale asumate. Ulterior, aproape de momentul de epuizare a combustibilului din acest transport, „livrează către Ministerul Apărării Naţionale, fără nicio informare prealabilă, combustibil provenit dintr-un alt vas, care a purtat denumirea …, provenit tot din Grecia şi care ancorase în Portul Constanţa cu mult timp înainte, respectiv la data de 05.10.2017. Astfel, una dintre condiţiile din contractele subsecvente nr. 1 şi 2 la Acordul-Cadru este încălcată, în condiţiile în care, în ambele contracte, la capitolul XIII, pct. 13.1 se stipulase că ‘furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele livrate sunt fabricate cu cel mult 6 luni înainte’. De precizat că în contractele subsecvente cu nr. 3, 4 şi 5 termenul de 6 luni este redus la 3 luni”.

Comunicatul MApN :

„Cu privire la informaţiile din spaţiul public referitoare la dosarul penal (278/D/P/2020), care investighează anumite fapte săvârșite de unele persoane din cadrul SC JET FLY HUB SRL Ploiești, societate care a furnizat combustibil turboreactor Forțelor Aeriene Române, în perioada 2018-2021 facem următoarele precizări:

– În perioada 2018-2021, coeficientul de disponibilitate tehnică al flotei de aeronave MiG 21-LanceR a asigurat executarea întregii game de misiuni, inclusiv cele de poliţie aeriană, potrivit destinaţiei acestui tip de aeronave.

– În perioada de referinţă, nu au existat intervale de timp în care flota de aeronave MiG 21-LanceR să fi fost consemnată la sol din motive tehnice cauzate de calitatea combustibilului utilizat.

– Relaţia contractuală cu SC JET FLY HUB S.R.L. Ploieşti s-a derulat în perioada 01.03.2018 – 31.07.2021, procedura de atribuire fiind licitaţie deschisă, cu respectarea prevederilor legislaţiei incidente.

– În data de 14.12.2018 s-au constatat neconformităţi privind calitatea combustibilului livrat. Ca urmare, în data de 18.01.2019, Ministerul Apărării Naţionale, prin autoritatea contractantă delegată, a notificat furnizorul cu privire la refuzul recepţionării acelui lot. Livrările au fost reluate la momentul în care furnizorul a asigurat combustibil corespunzător specificaţiilor tehnice din contract.

– Acordul cadru a fost reziliat unilateral de către autoritatea contractantă, în data de 31.07.2021, înainte de termenul stabilit iniţial, din cauza întârzierilor repetate în livrarea cantităţilor de combustibil contractate.

– În ceea ce priveşte intervenţiile executate pentru mentenanţa aeronavelor MiG 21 LanceR, în perioada respectivă, la nivelul instalaţiilor de combustibil, acestea se încadrează în două categorii:

• lucrări de mentenanţă executate în cadrul bazelor aeriene, în regim de asistenţă tehnică, de către SC Aerostar SA Bacău, lucrări cu caracter preventiv, care au vizat eliminarea premiselor de contaminare accidentală a instalaţiei de combustibil a avioanelor cu poluanţi externi (apă şi impurităţi mecanice);

• lucrări de diagnosticare şi reparaţie curentă la o serie de subansamble de motoare de aeronavă, realizate în facilităţile SC Aerostar SA Bacău.

În prezent, pentru niciuna dintre aceste situaţii nu ne putem pronunţa cu privire la o potenţială legătură de cauzalitate directă între calitatea combustibilului livrat de furnizorul în discuţie şi manifestările defecţiunilor semnalate, aceste aspecte făcând obiectul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T .- Serviciul Teritorial Ploieşti. Statul Major al Forţelor Aeriene a pus la dispoziţia acestei structuri de parchet, în urma ordonanţelor procurorului de caz, toate informaţiile şi documentele solicitate.”

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version