Ioan Beşa, tânărul de 24 de ani devenit celebru după ce l-a ucis pe agentul de poliţie Sorin Vezeteu, în gara din Suceava, a fost găsit spânzurat în celula sa.

Beşa a fost încarcerat imediat după ce a comis abominabila crimă. A stat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, iar de aproximativ două săptămâni fusese transferat la Penitenciarul Botoşani.

Marţi seara, când efectuau rondul de seară, supraveghetorii au descoperit trupul neînsufleţit al lui Beşa, care se spânzurase. Angajaţii penitenciarului au solicitat intervenţia cadrelor medicale de la Ambulanţa Botoşani, dar doctorii nu au mai avut ce să facă.

S-a demarat o anchetă, doar toate indiciile duc spre sinucidere, mai ales că pe bărbat îl păştea o condamnare la închisoare pe viaţă.

Revenit de curând în ţară, după ce a făcut închisoare în Spania pentru infracţiuni comise cu violenţă, Beşa şi-a pierdut cumpătul în gara Bujoreni, din Suceava.

A scos un cuţit şi l-a înjunghiat de cel puţin 40 de ori pe poliţistul Sorin Vezeteu. Şi totul în faţa a zeci de persoane care nu au avut curajul să intervină.

Iniţial, Beşa a declarat că nu regretă crima comisă şi că l-a omorât pe poliţist pentru că a dezvoltat o ură împotriva oamenilor legii. Ulterior, bărbatul nu a mai vorbit despre tragedie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version