Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, a fost dus, marţi la prânz, la Tribunalul Prahova.

sorin-blejnar-anaf

Blejnar a fost reţinut luni de procurorii DNA Ploieşti, pentru trafic de influenţă, iar magistraţii urmează să decidă dacă se impune arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Înainte de a-l prezenta pe Blejnar în faţa magistraţilor, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au prezentat modul în care acesta a încasat şpaga de peste 13 milioane de lei pentru a ajuta o firmă de IT să pună mâna pe mai multe contracte cu statul.

Oamenii legii susţin că “suma de 13.172.520 lei, reprezentând un procent de 20,46% din valoarea totală achitată de ANAF, în virtutea celor două contracte, a fost redirecţionată prin conturile bancare ale unor firme folosite în efectuarea de tranzacţii de tip evazionist, în virtutea unor documente fiscale cu un conţinut nereal, scopul final al acestor procedee şi manopere fiind acela de a retrage sumele de bani în numerar, în acest sens fiind folosit un lanţ de societăţi comerciale tip fantomă, toate din Bucureşti, ai căror asociaţi, de regulă, sunt cetăţeni arabi, în anumite cazuri aceştia fiind cooptaţi în firmă după data redirecţionării sau retragerii sumelor de bani în cauză”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version