Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a admis în principiu contestația depusă de avocații fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, fugit în Grecia, prin care cer anularea condamnării de 10 ani şi 8 luni de închisoare, pronunțată pe 13 mai, pentru infracţiunile de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu, comise de către acesta.

Admiterea în principiu este o etapă preliminară, urmând ca judecarea pe fond a contestaţiei să se facă pe data de 16 decembrie.

„În baza art. 431 Cod de procedură penală, admite în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea împotriva deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Fixează termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 16.12.2022, ora 12,00, pentru când se citează contestatorul-condamnat Oprescu Sorin Mircea şi se încunoştiinţează apărătorul ales al acestuia. În baza art. 430 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 575/A/13.05.2022 pronunţate în dosarul nr. 42389/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti-Secţia I Penală. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.12.2022″, se arată în decizia CAB.

Sorin Oprescu este acuzat de procurorii DNA că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, o mită de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care au provenit din acte de corupţie.

Oprescu a fugit din ţară chiar înainte de a fi pronunţată sentinţa definitivă. După ceva tim, el a fost localizat în Grecia, însă autorităţile acestei ţări refuză să-l extrădeze pentru a ispăși pedeapsa cu detenție. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version