Candidatul PNL la Primăria Timișoara, Gheorghe Robu, va fi judecat pentru fapte de corupție, după ce magistrații Tribunalului Timișoara i-au respins excepțiile invocate în camera preliminară.

<strong>Doi PNL iști Nicolae Robu primarul Timișoarei și Cătălin Predoiu ministrul Justiției<strong>

Robu mai are la dispoziție posibilitatea de a depune contestaţie, în trei zile.

Alături de el mai sunt trimişi în judecată fostul primar, Gheorghe Ciuhandu, și şapte oficiali ai primăriei, între care fostul secretar Ioan Cojocari, fostul viceprimar Traian Stoia şi actualul viceprimar Dan Diaconu, fostul şef de la Urbanism, Constantin Miuţ.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis dosarul în judecată pe 30 decembrie 2019.

Cei 9 inculpaţi sunt acuzați deabuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată (5 inculpaţi), respectiv în formă simplă (4 inculpaţi). 

Ei au comis vânzarea frauduloasă şi la preţuri modice a 207 imobile, majoritatea situate în centrul vechi al municipiului Timişoara. Prejudiciul total este estimat la circa 9,5 milioane de euro.

Nicolae Robu susținea, în urmă cu două luni, că fapta lui nu se încadrează la „abuz în serviciu”.„Vom vedea ce se va întâmpla în continuare, eu sunt senin şi nevinovat”, a declarat el.

El a precizat că a semnat doar două contracte de vânzare a unor „locuințe modeste” după ce a primit documentele cu patru semnături ale celor din aparatul de specialitate al primăriei, care garantau că totul este conform cu normele în vigoare.

Detalii despre infracțiunile comise, aici:

DNA: Nicolae Robu (PNL), primarul Timişoarei, trimis în judecată pentru CORUPȚIE
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version