Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: Șeful Secţiei de Chirurgie Cardiacă din Timișoara, Marinel Gașpar, a fost arestat preventiv după ce a fost prins când lua mită / POLITICĂ: Camera Deputaților a adoptat Legea de creștere a lefurilor pentru aleșii locali / Penalii Costel Alexe și Mihai Chirica de la Iași, judecați pentru corupție, vor primi și ei indemnizații mărite, până la sentința definitivă / 

Breaking News:

CCR a amânat decizia pe contestația USR la legea privind construirea de hidrocentrale mici în ariile protejate

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru data de 5 octombrie, decizia pe contestația USR împotriva legii adoptate de Parlament, în martie, care permite construirea de hidrocentrale mici în ariile protejate.

USR a invocat 11 argumente de neconstituţionalitate, între care încălcarea dreptului la un mediu sănătos:

„O lege care exonerează „poluatorul” de la obligativitatea întocmirii studiilor de impact şi a studiilor de evaluare adecvată este profund neconstituţională, afectând dreptul fundamental la ocrotirea sănătăţii.

Deteriorarea corpurilor de apă, distrugerea ecosistemelor acvatice, precum şi a habitatelor forestiere afectează inclusiv sănătatea umană. Finalitatea studiilor de impact asupra mediului o reprezintă şi stabilirea soluţiilor pentru prevenirea sau limitarea impactului ecologic mai sus menţionat, precum şi identificarea autorităţilor responsabile în situaţia dezastrelor ecologice, pe principiul „poluatorul plăteşte”.

În condiţiile în care legea ridică protecţia garantată ariilor protejate pentru astfel de proiecte hidroenergetice, acordând, în schimb, “imunitate” proiectelor hidroenergetice prin simpla invocare a interesului public major, riscul creat pentru mediul înconjurător şi sănătatea umană este unul major.

Totodată, actul normativ încalcă obligaţiile şi responsabilităţile României faţă de Uniunea Europeană, prin nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 11, 191, 194 şi 288 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, precum şi în Directivele nr. 60/2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, nr. 43/92 CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, nr. 60/2007 referitoare la evaluarea şi gestionarea riscurilor de inundaţii, nr. 147/2009 privind conservarea păsărilor sălbatice şi în Directiva nr. 52/2014 pentru evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului”.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 23 martie, în calitate de for decizional, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv