Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru a doua oară, decizia pe protocoalele secrete încheiate de Parchetul General cu Serviciul Român de Informații (SRI), la sesizarea lui Florin Iordache – autorul scandaloasei OUG 13.

Următorul termen este 11 decembrie.

În acest fel, CCR elimină un posibil scandal înainte de Ziua Națională.

Sesizarea a fost făcută pe 8 octombrie de Florin Iordache, președintele Comisiei speciale care a modificat Legile Justiției și Codurile penale.

Pentru a putea depune documentul la CCR, Iordache a primit din partea condamnatului penal Liviu Dragnea, pentru o zi, atribuțiile de președinte al Camerei Deputaților.

Tot Iordache a mers miercuri să pledeze cauza lui Dragnea în fața judecătorilor CCR, spunându-le că Parchetul General a “uzurpat competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală (…) conferindu-i competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis”.

„Prin încheierea acestor protocoale secrete cu SRI (…), Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a interferat în activitatea de judecată într-un mod în care judecătorii nu aveau cum să îl cunoască, atât timp cât aceste protocoale erau secrete. MP a determinat prin aceasta judecătorii să se supună nu doar legii, ci şi unor protocoale de cooperare secrete cu SRI, aceştia judecând, în fapt, fără să cunoască în baza unor probe adunate în temeiul acestor protocoale secrete care scapă cenzurii judecătorilor, deşi cuprind atât proceduri situate în afara legii, cât şi contrare legii”, a mai acuzat Iordache.

El a susținut că Ministerul Public a “readus justiţia de după 2009 în situaţia justiţiei comuniste, de dinainte de 1989, caracterizată prin norme secrete ce dublau normele publice şi cu ofiţeri de securitate implicaţi în anchetele penale”. 

“Situaţia de după 2009 e însă mult mai gravă, ca şi cea din perioada comunistă, deoarece în această perioadă comunistă, organele securiste puteau, în baza legii publice, să facă cercetarea penală (…) Procurorul general, Augustin Lazăr, a afirmat că aceste protocoale nu sunt altceva decât „nişte metodologii de lucru, de bune practici cu caracter intern pentru instituţiile care le folosesc în aplicarea legii şi că acestea nu au valoare de lege”. Această atestare făcută de procurorul general nu este decât cinică, ci şi complet falsă, ea fiind contrazisă fără echivoc de conţinutul acestor protocoale. (…) Atât protocolul din 2009, cât şi cel din 2016 merg mult dincolo de limitele legii”, a mai afirmat Iordache.

 Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat miercuri, în faţa judecătorilor constituţionali, că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de către Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională, ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version