Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat, luni, la 4 ani de închisoare, cu executare, pe Codruţ Şereş, fostul ministru al Economiei, aflat deja la pușcărie pentru 4 ani și 8 luni în deosarul privatizărilor strategice.
Codruţ Şereş a fost găsit vinovat acum și de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, respectiv că a ascuns mai multe activităţi ilegale ale conducerii Hidroelectrica.
Prin infracţiunile comise de şefii Hidroelectrica şi dosite de Şereş, statul român a fost prejudiciat cu 165 de milioane de dolari.
Decizia este una definitivă, lui Şereş urmând să i se adauge această pedeapsă la cea pe care o efectuează deja, respectiv o treime din prima condamnare.
Practic, magistraţii ÎCCJ au menţinut sentința instanţei de fond, care l-a condamnat anul trecut pe Şereş la 4 ani de închisoare cu executare.
Câte 7 ani pentru fosștii directori ai Hidroelectrica
În schimb, în cazul foştilor şefi de la Hidroelectrica implicaţi în acest dosar, pedepsele le-au fost mărite. Eugen Pena, fost director general, Traian Oprea, fost director general, şi George Lavinius Asan, fost director furnizare, au primit câte 7 ani de închisoare pentru infracţiunile comise, deşi iniţial primiseră câte 5 ani.
Nicolae Opriş, fostul şef serviciu Marketing-Furnizare, a primit şi el cinci ani de închisoare, după ce iniţial fusese condamnat la patru ani de închisoare.
Dosarul se judecă de 5 ani, fiind trimis în judecată în septembrie 2011 de procurorii DIICOT.