După aproape 7 ani de proces, magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-au condamnat miercuri definitiv, pe membrii grupării infracționale care au obţinut credite de la bănci cu documente false, la pedepse mult mai blânde faţă de cele pronunțate de Curtea de Apel Bucureşti în februarie 2019.

Principala bancă fraudată de această grupare formată din zeci de persoane, printre care şi locuitori din Sinteşti, judeţul Ilfov, a fost BRD.

Dosarul a fost trimis spre judecare în anul 2013, prejudiciul fiind de peste 15 milioane euro.


Astfel, Daniel Ruse, unul dintre liderii grupării infracționale, a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 2 luni închisoare, față de 12 ani şi 6 luni cât a dat la prima instanţă.

Aalt lider al grupării, Mihai Stan, zis „Toma lui Mariţa”, a scăpat de proces, în urma prescrierii faptelor, după ce primise 5 ani de închisoare la instanța de fond.

Alte pedepse reduse cu mai mult de jumătate de Instanţa supremă: Florian Răsuceanu – 4 ani şi 7 luni (12 ani la prima instanţă), Gabriel Fănel Moga – 4 ani şi 6 luni închisoare (11 ani la instanţa de fond), Mihai Duca – 4 ani închisoare (de la 10 ani la fond), Mihai Florica zisă “Talia” – 2 ani şi 4 luni închisoare (de la 7 ani la fond), Mihai Puia zis “Puiu Pătatu” – 3 ani şi 8 luni închisoare (8 ani şi 4 luni la CAB), Mihai Niţă zis “Puiu Nebunu” – 2 ani şi 4 luni închisoare (8 ani şi 4 luni la instanţa de fond), Radu Pom zis “Brăduţ” – 2 ani şi 4 luni închisoare (de la 8 ani şi 4 luni la fond), Tomiţă Marin – 4 ani şi 8 luni închisoare (de la 11 ani închisoare în primă instanţă), Radu G. Ion zis “Primaru” – 3 ani şi 8 luni închisoare (de la 9 ani închisoare la instanţa fond), Ruse Adrian – 3 ani şi 6 luni închisoare (8 ani la CAB).

O parte dintre aceştia nu vor intra efectiv în penitenciar sau mai au de executat câteva luni de închisoare, deoarece li se va scădea perioada în care au stat în arest preventiv.

Alţi zeci de inculpaţi au primit pedepse cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, după ce Curtea de Apel Bucureşti le aplicase închisoare cu executare.

Este cazul lui Victor Fotache care a fost condamnat definitiv la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Arhiepiscopia Bucureştilor, cu mult mai puţin faţă de cei 5 ani închisoare cu executare primiţi la Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, în cazul altor inculpaţi a fost încetat procesul penal, ca urmare a prescrierii faptelor.

Un exemplu este Radu George, în cazul căruia a fost încetat procesul penal ca urmare a prescrierii faptelor. El avea o condamnare la instanţa de fond de peste 11 ani închisoare.

Procurorii susţin că, începând cu anul 2004, mai mulţi membri ai acestei grupări au achiziţionat prin credite bancare imobile la preţuri mici pe care le-au folosit ulterior, după o supraevaluare şi ‘cosmetizare’, la obţinerea creditelor bancare frauduloase.

Liderii acestei grupări erau Mihai Stan şi Ruse Daniel, activitatea lor fiind sprijinită şi de un număr însemnat de locuitori din Sinteşti.

„Din investigaţii a rezultat faptul că, din anul 2005, membrii de bază ai grupului infracţional organizat au luat sume importante de bani cu dobândă de la persoane ce domiciliază în satul Sinteşti, judeţul Ilfov. Astfel, în perioada 2005-2010, au împrumutat sume de bani cu dobândă cuprinsă între 7 şi 40% pe lună (aplicându-se şi dobândă la dobândă pentru lunile în care se plătea dobânda datorată) de la numeroase persoane din satul Sinteşti, sumele de bani împrumutate şi dobânzile aferente fiind achitate ulterior din banii obţinuţi din creditele bancare frauduloase”, potrivit Poliţiei Române.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version