Contestația în anulare depusă de fostul primar Cătălin Cherecheș la condamnarea de 5 ani de închisoare a fost respinsă definitiv, joi, ca neîntemeiată, de Curtea de Apel Cluj, care nu a luat în considerare nici invocarea acestuia privind termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de luare de mită comisă.
„În temeiul art. 475 Cod procedură penală, respinge cererea contestatorului C.C. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice de luare de mită prevăzute de art. 289 Cod penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale elementului material. În temeiul art. 432 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat C.C., împotriva deciziei penale nr. 1704/A/24.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2537/117/2016”, se arată în soluţia pe scurt pronunţată de instanţa clujeană.
Cătălin Cherecheş este obligat şi la plata către stat a cheltuielilor judiciare de 800 lei.