Anchetatorii au găsit, luni, oseminte umane într-o pădure de lângă Caracal, indicate de Gheorghe Dincă, ucigașul Alexandrei, ca fiind ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie.


Locul din pădure, aflat la circa 6 km de casa ucigașului, a fost delimitat de anchetatori în jurul orei 14.00. Oasele vor fi ridicate și expertizate la Institutul de Medicină Legală.

Dincă ar fi fost convins de doi polițiști să-și recunoască faptele, pentru liniștea sufletească a părinților fetelor, care trebuie să fie înmormântate creștinește. Criminalul a spus însă că pentru liniștea sufletului său a indicat exact locul crimelor și unde sunt rămășițele omenești ale fetelor. 

Potrivit criminalului, ambele fete au fost ucise în camera de zi a lui Gheorghe Dincă și au fost incinerate în același mod.

În paralel, criminologii efectuează, pentru a patra oară, cercetări în autoturismul și autoutilitara aflate în curtea lui Gheorghe Dincă.

Cercetarea la locuinţa lui Gheorghe Dincă a fost efectuată în ultimele trei zile de echipe complexe, formate din procurori DIICOT şi poliţişti specializaţi din cadrul Poliţiei Române.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version