Anchetatorii scanează, luni, pereții casei lui Gheorghe Dincă, criminalul în serie din Caracal, pentru a găsi noi probe.

Aparatul de scanat a fost adus de criminaliști săptămâna trecută, când a fost verificată curtea ucigașului. Aparatul a identificat 10 locuri cu anomalii la nivelul solului, potrivit unor surse judiciare. Aceste anomalii pot fi diferite obiecte îngropate care pot ajuta cercetările.

În curtea casei lui Gheorghe Dincă au fost descoperit până acum fragmente de oase și dinți, identificate de anchetatori la momentul percheziţiilor. Analiza INML a stabilit că oasele au ADN-ul Alexandrei. Criminalul recunoscuse deja că a ucis-o pe fata de 15 ani, apoi a ars-o într-un butoi metalic, prevăzut cu un arzător. 

De asemenea, Dincă a declarat că a procedat în același mod și cu Luiza, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie. El a indicat și locul unde a aruncat sacul cu oase şi cenuşă: liziera unei păduri. Însă specialiştii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă.

Procurorii au retrimis INML dispoziţia de refacere a analizei, inclusiv la dinții găsiți lângă oase.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version