Magistrații de la Curtea de Apel București au aprobat, miercuri, solicitarea Serviciului Român de Informații privind expulzarea cetățenilor sirieni Hasan Alfardawi și Hamzah Alfardawi.

Cei doi sunt declarați indezirabili pentru o perioadă de opt ani, deși Serviciul Român de Informații solicita, în cererea din 13 iulie, ca aceștia să fie interziși în România pentru o perioadă de 10 ani.

Mai mult, magistrații au decis să interzică statului român să-i returneze sub escortă pe cei doi către Siria atâta timp cât în țara respectivă există un conflict armat.

Hasan Alfardawi și Hamzah Alfardawi ar urma să fie îndepărtați sub escortă către orice altă destinație în care cei doi sirieni nu sunt interziși sau nu există conflict.

Decizia nu este însă una definitivă, putând fi contestată într-un interval de 10 zile. Frații Alfardawi au intrat în atenția ofițerilor SRI prin modul în care promovau constant, pe diferite site-uri de socializare, teme islamice și care ar avea legătură cu gruparea Stat Islamic.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version