UPDATE: Sorina Pintea a fost adusă în fața instanței fără cătușe la mâini, în jurul orei 9.45, după două zile de dezbateri intense în spațiul public pe tema încătușării acesteia la deplasarea de la arestul Poliției Capitalei la spital. 

Doi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) vor decide, vineri, dacă Sorina Pintea rămâne în arest, aceasta contestând mandatul de arestare preventivă dispusă, sâmbăta trecută (28 februarie), de un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București.  

Ea a solicitat de trei ori să i se efectueze investigații medicale, deoarece suferă de o boială autoimună, dar a refuzat să fie internată în Penitenciarul Spital Mioveni.

Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătății, revenită în funcția de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, în octombrie 2019, este acuzată de procurorii DNA că a luat mită, în formă continuată.

Astfel, nici nu a revenit bine în funcția de manager, că la două luni a și luat prima șpagă din acest dosar.

„În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina (…) ar fi primit, printr-un intermediar, de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, în două tranşe, sumele de 10.000 de euro şi 120.000 de lei, care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziţie publică ce avea ca obiect ‘proiectarea şi executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară şi toracică şi spaţii adiacente’, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească (n.r. – Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare) cu societatea comercială. Concret, inculpata ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu ca manager şi ordonator de credite”, se arată în ordonanţa procurorilor.

„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, mai arată anchetatorii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version