La 8 ore după ce l-au reținut pe Bogdan Păltineanu de la Spitalul “Bagdasar-Arseni” (joi, ora 16.40), procurorii DNA l-au reținut aproape de miezul nopții și pe Dan Straja, managerul Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”.

dan-nicolae-straja-managerul-institutului-oncologic

UPDATE: Straja este acuzat de luare de mită, în formă continuată. În ordonanța procurorilor se arată că Îîn perioada 1 – 8 mai 2015, în calitate de manager la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea contractelor, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăți comerciale, în două tranșe, suma totală de 95.750 euro”.

“Sumele de bani ce au fost primite de inculpat atât în biroul său din cadrul instituției pe care o conducea, cât și în autoturismul personal, pe o stradă necirculată, indicată anterior de inculpat, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiții a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)”, precizează DNA.

Straja Dan Nicolae este dus la Tribunalul București, pentru arestare preventivă.

Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului clinic de Urgență “Bagdasar-Arseni”, a fost reținut sub acuzația de luare de mită în formă continuată. El a fost scos încătușat din sediul DNA, în jurul orei 16.30, și dus în arestul Poliției Capitalei.

Procurorii DNA au făcut în cursul zilei de joi 13 percheziții la spitalele Fundeni, Oncologic, Bagdasar-Arseni și Obregia, precum și la domiciliile a 9 suspecți într-un dosar cu achiziții.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version