Daniel Chiţoiu, fostul ministru al Finanţelor, a fost audiat, marţi, de procurorii din Oradea ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

1 Daniel-Chitoiu

Chiţoiu a fost audiat ca martor în dosarul în care personaj principal este Mircea Govor, fost preşedinte al PSD Satu Mare. Acesta din urmă este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, respectiv că a abuzat de funcţia avută pentru a-şi impune favoriţii în funcţii cheie.

În cele mai multe dintre cazuri, Govor se lăuda că poate interveni pe lângă liderii de la centru ai PSD, iar procurorii vor să vadă dacă poveştile fostului preşedinte al PSD Satu Mare sunt adevărate sau acesta doar se fălea cu influenţa avută.

Alături de Daniel Chiţoiu, marţi a fost audiată şi Mona Barbul, şefa Biroului Vamal de la Aeroportul Satu Mare şi fosta şefă a Direcţiei Vamale Oradea şi a Direcţiei Vamale Cluj.

În acest dosar au fost audiaţi, în urmă cu ceva timp, şi Victor Ponta şi Liviu Dragnea, după ce Govor s-a lăudat că are posibilitatea de a interveni chiar şi pe lângă cei doi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version