La ÎCCJ are loc, luni, ultimul termen în dosarul lui Liviu Dragnea, iar la Curtea Consituțională ar trebui să se decidă, după două amânări, asupra obligativității completurilor specializate pe corupție la ÎCCJ, invocate de Florin Iordache în numele șefului său din PSD.

Dragnea speră la o amânare până după 1 iunie, când se pensionează judecătoarea Luciana Mera, oar procesul se va relua de la zero în faza de apel la Completul de 5 judecători – pe care el l-a schimbat deja, printr-o decizie a CCR.

Pe de altă parte, dacă decizia CCR îi va fi favorabilă, Dragnea va scăpa de dosarul “Bombonica”, deoarece dosarul său va trebui rejudecat încă de la Completul de 3 judecători, iar între timp va interveni termenul de prescripție.

În 15 aprilie, când ar fi trebuit să fie ultimul termen, Completul de 5 judecători a dat o nouă amânare generoasă, pentru 20 mai la ora 11:00, în dosarul în care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, în primă instanță.

După câteva zile, pe 19 aprilie, Curtea Constituțională a dat și ea o amânare – după alte două -, tot cu termen pe 20 mai, la sesizarea făcută de Florin Iordache.

Astfel, judecătorii ÎCCJ ar putea aștepta decizia CCR, iar dacă aceasta va fi amânată din nou, Dragnea va fi salvat de pușcărie.

Nu este însă obligatoriu ca magistrații Instanței supreme să aștepte verdictul CCR.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version