Procurorii DIICOT Timișoara au reținut trei persoane care au sustras, prin metoda „skimming”, datele de identificare ale mai multor carduri bancare din Mexic şi din state europene, pe care, ulterior, le-ar fi folosit pentru cumpărături online.


Marţi, procurorii și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Timişoara au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a unui inculpat, urmată de 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Timiş şi Arad, în urma cărora au fost ridicate 7 laptopuri, 9 telefoane mobile, 7 HDD-uri, 9 cartele telefonice şi suma de 15.000 de lei.

În cursul zilei de miercuri, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au dispus, totodată, măsura controlului judiciar față de o altă persoană.

Acuzațiile aduse celor patru suspecți sunt de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Procurorii au reţinut că, în 2019, mai multe persoane au pus bazele unei grupări infracţionale, având ca scop săvârşirea de infracţiuni informatice, iar din datele obţinute s-a stabilit că cei trei ar fi reuşit, prin metoda “skimming”, să intre în posesia datelor mai multor carduri bancare provenite din Mexic şi din unele state europene, pe care le-ar fi folosit în derularea de operaţiunilor financiare frauduloase, respectiv la achiziţionarea unor bunuri de valoare, prin efectuarea de plăţi online.

„Sub coordonarea liderului grupării, cei doi ‘locotenenţi’ aveau rolul de a identifica şi de a atrage în angrenajul infracţional diferite persoane, care să fie folosite pe post de “săgeţi” în achiziţionarea de diferite bunuri de valoare, plătite cu cardurile clonate. În acest scop, datele de carduri bancare sustrase prin metoda ‘skimming’ erau stocate în memoria mai multor telefoane mobile, care erau predate ‘săgeţilor’ în vederea folosirii lor la efectuarea de achiziţii. Sumele astfel obţinute erau predate celor 3 inculpaţi, în schimbul unui comision stabilit cu fiecare dintre ‘săgeţi’ în parte”, explică anchetatori.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version