Directorul suspendat al Unifarm, Adrian Ionel, s-a prezentat, marți, în fața procurorilor DNA, pentru a fi confruntat cu denunțătorul care i-a dat mită.

Adrian Ionel

Este vorba despre dosarul de corupție în care Adrian Ionel a fost plasat sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, în cazul unei achiziții de echipamente medicale pentru pandemia Covid-19.

La ieșirea din sediul DNA, Adrian Ionel a declarat: „Am spus din nou că sunt nevinovat. Această probă este la cererea noastră”.

Adrian Ionel este acuzat că ar fi cerut mită de 760.000 de euro de la o firmă, pentru un contract de achiziție a unor măști și combinezoane neconforme. 

Procurorii susțin că în martie, aprilie, la debutul pandemiei, și în plină stare de urgență, directorul Unifarm ar fi cerut mită reprezentanților unei firme, 760 de mii de euro, ca să accepte achiziția de măști și combinezoane neconforme, aproape 3 milioane de măști și 260 de mii de combinezoane, importate din Turcia. procurorii susțin că măștile erau neconforme și de aceea ar fi cerut mită.

Directorul suspendat al Unifarm susține că nu este adevărat și își va dovedi nevinovăția, a transmis pentru Telejurnal Alex Costache.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version