Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a fost trimis în judecată, marți, împreună cu soția sa, Elisabeta, pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

sursă foto TVRro

Potrivit procurorilor anticorupţie, “la data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură”.

Mita a fost primită pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, “aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009”.

Societatea de avocatură a obţinut de la FRF, în cursul anului 2011, suma de 11.705.626 de lei în baza celor două contracte.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului penal asupra unor bunuri imobile care aparţin celor doi inculpaţi, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version