Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, joi, trimiterea în judecată a doua cadre didactice de la Academia Navală Constanţa.

sursa foto ziuaconstanta.ro

Este vorba despre Iulian Antonescu şi Camelia Ciobanu, ambii trimişi în judecată sub control judiciar. Iulian Antonescu este acuzat de comiterea a nouă infracţiuni de luare de mită şi de trafic de influenţă. Camelia Ciobanu este acuzată de comiterea a patru infracţiuni de luare de mită.

De asemenea, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Daniel Gheorghiţă Alexa, acuzat de dare de mită, complicitate la dare de mită şi complicitate la luare de mită, şi Andrei Tudor Cantoriu, acuzat de dare de mită.

Conform anchetatorilor, “în perioada august – septembrie 2016, inculpaţii Antonescu Iulian şi Ciobanu Camelia, în calitate de cadre didactice ale Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” Constanţa (A.N.M.B.), au primit de la mai mulţi studenţi (printre care şi inculpaţii Alexa Daniel Gheorghiţă şi Cantoriu Andrei Tudor), direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 200 lei şi 200 euro sau alte foloase necuvenite, în total 1.546 lei şi 600 euro – Antonescu Iulian, respectiv 200 lei, 300 euro şi 50 de dolari – Ciobanu Camelia.

Foloasele respective au fost primite pentru a le acorda studenţilor respectivi note de promovare la examenele restante ce urmau a fi susţinute în perioada respectivă.

În acelaşi context, inculpatul Antonescu Iulian a pretins şi primit de la un alt student (martor în cauză) suma de 600 de lei pentru a interveni pe lângă un coleg – cadru didactic în cadrul A.N.M.B., astfel încât studentul să primească o notă de promovare la un examen restant”.

Implicaţi în dosar, Radu Emanuel Acsinciuc, Lucian Stoica Stanciu, Vasile Irimia, Ana Ion şi Alexandru Georgian Ghirase au încheiat acorduri de recunoaştere a faptelor cu procurorii DNA.

Radu Emanuel Acsinciuc a luat un an şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Lucian Stoica Stanciu a luat un an şi 8 luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită. Vasile Irimia, Ana Ion şi Alexandru Georgian Ghirase au luat câte 3 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită.

Toţi cei cinci vor trebui să efectueze câte 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version