Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Dosar închiriere spaţii Otopeni: Fostul șef al CNAB, George Ivan, arestat preventiv împreună cu alți 3 inculpați

Fostul director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), George Alexandru Ivan, și alți trei inculpați (Cristian Bălan, Cătălin Lăscuț și Laurențiu Tănăsescu) au fost arestați preventiv pentru 15 zile, joi seară, printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Bucureşti, în dosarul mitei de 22,4 de milioane de euro.

Ivan este acuzat, printre altele, de trafic de influenţă în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul Aeroportului „Henri Coandă” din Otopeni.

Numele lui Rareș, Flutur, Dumitrescu, Grindeanu și Ciolacu apar în stenogramele din dosarul șpăgii de zeci de milioane de euro de la Aeroportul Otopeni
George Alexandru Ivan

Toți cei patru au fost reținuți de procurorii DNA în 29 martie, iar Tribunalul București a decis plasarea lor în arest la domiciliu.

Minuta instanței:

„I. În baza art. 425 alin. 7 pct.2 lit. a C.p.p.n rap. la art. 204 C.p.p.. admite contestația formulată de către Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.
Desființează în parte încheierea pronunțată de către judecatorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București – Secția I Penală în dosar nr. 9800/3/2023, la data de 29.03.2023 și rejudecând pe fond, dispune: în baza art. 226 C.p.p.. admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lânga iCCJ – DNA în dosar nr. 259/P/2022.

În baza art. 223 alin. 2 C.p.p.. dispune arestare preventivă a inculpaților Bălan CRISTIAN DUMITRU, IVAN GEORGE ALEXANDRU, Lăscuț Cătălin și Tănăsescu RADU LAURENTIU, pe o durată de 15 zile, de la 13.04.2023 la 27.04.2023, inclusiv.
Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

II. În baza art. 425′ alin. 7 pet. 1 lit. b Cp.p. rap. la art. 204 C.p.p., respinge ca neîntemeiate contestațiile formulate de către contestatorii – inculpați Bălan CRISTIAN DUMITRU, Lăscuț Cătălin și Tănăsescu RADU LAURENTIU, împotriva încheierii menționate mai sus.

În baza art. 275 alin. 2, alin. 4 C.p.p., obligă pe fiecare contestator-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în valoare de câte 200 lei.

III. În baza art. 425′ alin. 3 C.p.p. rap. la art. 415 C.p.p., a act de retragerea contestației formulate de către contestatorul-inculpat IVAN GEORGE ALEXANDRU.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă contestatorul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în valoare de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu, azi, 13.04.2023.”

DNA anunţa, într-un comunicat, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de mai multor persoane:

* George Alexandru Ivan, fost director general, respectiv director comercial al CNAB, în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite;

* persoană fizică, fără calitate specială, pentru comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă;

* asociat în cadrul unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi dare de mită;

* director general al aceleiaşi societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru complicitate la trafic de influenţă, complicitate la spălare a banilor, complicitate la dare de mită.

Totodată, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub control judiciar faţă de Bogdan Şerban Liţoi, la data faptei director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în prezent angajat al aceleiaşi companii naţionale, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada 11 ianuarie – 8 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul lui George Alexandru Ivan, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăţi comerciale, cercetat în prezenta cauză) şi de la directorul general al unei alte societăţi comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro şi 1.200.000 de euro).

“În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra ministrului Transporturilor şi directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceştia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spaţiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB şi societatea inculpatului care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB şi societatea unde lucrează directorul general”, arată anchetatorii.

Conform DNA, într-un context asemănător şi pentru acelaşi motiv, în perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, bărbatul, asociat în cadrul unei societăţi comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăţi comerciale folosinţa unor spaţii comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei.

De asemenea, procurorii spun că, în perioada 29 decembrie 2021 – 1 februarie 2023, Bogdan-Şerban Liţoi, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la asociatul societăţii comerciale care exploatează spaţii comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de patru luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziţia de servicii de consultanţă şi asistenţă organizată de CNAB.

În data de 14 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăţi comerciale (martor în cauză) la informaţii din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicităţii, respectiv la date din conţinutul unui caiet de sarcini pentru achiziţia de servicii de consultanţă, anterior publicării acestuia (18 mai 2022). De asemenea, Ivan i-ar fi indicat aceluiaşi om de afaceri şi modalitatea prin care putea să câştige licitaţia respectivă, susţine DNA.

A doua zi, 15 februarie 2022, George Alexandru Ivan ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini, menţionează anchetatorii. 

0 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv