Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au decis deschiderea unui dosar penal in rem, după ce un medic s-a electrocutat săptămâna trecută, în timp ce efectua o operaţie la Spitalul Colţea.

Biserica-Coltea-exterior-2

Medicul Marian Stamate s-a electrocutat joi, când dorea să folosească, în timpul unei operaţii, singurul electrocauter electric care a primit avizul de bună funcţionare din partea conducerii spitalului. Pentru că se ştia deja că celelalte aparate sunt scoase din uz.

Întreaga echipă chirurgicală, dar şi pacientul au fost afectaţi în timpul incidentului, însă medicul Marian Stamate a fost cel mai afectat, el ajungând în stare gravă la Terapie Intensivă.

Din fericire, bărbatul şi-a revenit. Dar condamnă modul în care Anca Lupu, managerul Spitalului Colţea, a căutat să muşamalizeze cazul şi în general modul în care conduce instituţia.

După ce au luat act de declaraţiile bărbatului, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au decis să se autosesizeze şi să deschidă un dosar penal.

Deocamdată vorbim doar despre un dosar penal in rem, care vizează comiterea unor infracţiuni şi nu se îndreaptă spre o persoană sau alta. Conform procurorilor, “se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare şi neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version