Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, și prorectorul Petrică-Mihail Marcoci, plasați sub control judiciar de procurorii DNA, joi, acuzaţia de instigare la şantaj în dosarul privind ameninţarea cu moartea a jurnalistei Emilia Şercan, au demisionat vineri, forțați de ministrul de Interne, Carmen Dan.

Adrian iacob rectorul Academiei de Poliție AII Cuza

Carmen Dan a vrut să evite un scandal de proporții chiar înaintea alegerilor europarlamentare de duminică.

Totodată, cei doi au interdicția de a-și exercita funcțiile de conducere la Academia de Poliție.

Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Carmen Dan “a luat act” de măsurile dispuse de DNA, care i-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Iacob Adrian, și pe prorectorul Marcoci Petrică-Mihail”.
 
Comanda Academiei de Poliție va fi asigurată, până la împuternicirea unui nou rector și a unui nou prorector, de către prorectorul Veronica Stoica.
 
“Raportat la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați și la prejudiciul de imagine adus instituției, precum și la calitatea și conduita impuse de lege pentru polițiști, conducerea Ministerului Afacerilor Interne solicită celor doi ofițeri să-și prezinte cererile de demisie. Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcție se poate lua prin vot de către Senatul universității”, se mai arată comunicat.

Iată acuzațile DNA, transmise joi:

„La sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit procurorilor, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul şi prorectorul Academiei i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, „profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar”, să trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan pentru a o determina să oprească investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Iacob Adrian.

„Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuţii pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât şi împreună, în sediul Academiei de Poliţie. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliţie, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierelor celor doi ofiţeri superiori, astfel încât pentru aceştia era esenţial ca anchetele jurnalistice să înceteze”, se mai arată în sursa citată.

DNA explică faptul că funcţiile în cadrul învăţământului universitar presupun deţinerea titlului de doctor, iar continuarea publicării articolelor ar fi determinat un interes public crescut în sensul verificării suspiciunilor de plagiat.

„Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcţia de prorector depinde în mod direct de rectorul instituţiei de învăţământ, astfel încât pierderea funcţiei de către Iacob Adrian ar fi avut consecinţe negative şi asupra acestuia. În acest context, există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de ameninţare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor”, spun procurorii.

Totodată, anchetatorii arată că există bănuiala rezonabilă că cei doi i-au comunicat lui Gheorghe Adrian Bărbulescu conţinutul mesajelor de ameninţare care urmau să fie transmise Emiliei Şercab şi l-au asigurat că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală.

Interdicția de a părăsi țara

Pe timpul cât se află sub control judiciar, rectorul şi prorectorul Academiei trebuie să respecte, fiecare, următoarele obligaţii, potrivit DNA:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la organul de poliţie, conform programului de supraveghere întocmit, sau ori de câte ori este chemat.

d) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;

e) să nu se apropie de persoanele menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

g) să nu exercite funcţia de rector, respectiv prorector şi să nu îşi mai desfăşoare activitatea în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti;

h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Decizia procurorilor vine după ce au fost efectuate, în cursul zilei de joi, mai multe percheziţii la domiciliul rectorului şi al prorectorului Academiei de Poliţie.

Procurorii DNA au dispus, in urmă cu câteva săptămâni, punerea în mişcare a acţiunii penale şi l-au plasat sub control judiciar în luna aprilie pe ofiţerul de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, Gheorghe Adrian Bărbulescu, cel care ar fi ameninţat-o pe jurnalista Emilia Şercan.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în data de 15 aprilie, ofiţerul de la Academia de Poliţie ar fi transmis jurnalistei Emilia Şercan, pe numărul personal, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie A.I. Cuza, au obţinut titlul de doctor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version