Direcția Națională Anticorupție (DNA) a trimis marți spre judecare dosarul Baza “Cutezătorii”, însă cu un singur inculpat – Mihnea Costoiu -, pentru ceilalți urmăriți penal – Dinu Pescariu și trei directori din Ministerul Educației – fiind dispusă soluția clasării.

sursă foto Epoch Times România
“Față de suspecții Păunică Mihai, Ispas Gabriel Liviu și Leahu Gabriel a fost dispusă soluția clasării, având în vedere că prin raportul de expertiză criminalistică dispusă în cauză s-a stabilit că semnăturile de pe actul adițional la contractul de locaţiune nu au fost executate de aceștia.

De asemenea, a fost dispusă soluția clasării și față de inculpatul Pescariu Dinu Mihail, deoarece nu există probe pentru a atrage răspunderea penală a acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă”, precizează DNA.

Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în MEN, este acuzat de abuz în serviciu. dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriu, procurorii arată următoarele:

“În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menționată, cu încălcarea dispozițiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundația “Dinu Pescariu” un act adițional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.).

Actul adițional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitații publice în condițiile legii, precum și în lipsa avizului direcțiilor de specialitate din cadrul ministerului.

Mai mult, acest document a fost încheiat în condițiile în care Ministerul Educației Naționale intentase proces Fundației „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile și construcțiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005).

Situația creată prin semnarea actului adițional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educației Naționale solicitase încetarea contractului de locațiune.

Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educației Naționale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferența dintre valoarea reală de piață a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) și suma efectiv plătită de Fundația “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)”.

DNA precizează că “până la momentul întocmirii rechizitoriului, Ministerul Educației Naționale nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză”. 

Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra mai multor imobile ce aparţin inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version