Dosarul penal cu accidentul rutier în care fostul vicepremier și ministru PNL Daniel Chițoiu, acum membru ALDE, a omorât cu mașina două persoane, a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.

sursă foto Ovidiu Vanghele

În cauză este dispusă începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, printr-un comunicat postat abia luni, după mai bine de o săptămână, pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Anchetatorii arată că decizia de preluare a dosarului „are în vedere intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

Amintim că Daniel Chițoiu, fost vicepremier și ministru al economiei și al Finanțelor în guvernul Ponta USL, apare în fotografii publicate pe Facebook de jurnalistul Ovidiu Vanghele, imediat după accidentul produs în 26 decembrie 2019 pe DN 7, în localitatea Zamfirești din județul Argeș, pe Dealul Negru, ieșind pe picioarele lui din mașia Audi pe care o conducea. El a mers imediat în spatele bolidului și a verificat dacă are pagube serioase.

VIDEO. Grija lui Chițoiu imediat după accidentul în care au murit doi oameni: Să nu-și fi lovit rău mașina

În fața lui au murit două persoane în mașina Dacia Logan pe care acesta a lovit-o frontal.

La puțin timp, Chițoiu a fost dus cu ambulanța la Spitalul de urgență din Pitești, apoi transferat la Spitalul de Urgență ”Floreasca”, cu trei coaste rupte. Politicianul a fost externat abia joia trecută, după 8 zile.

Un martor, șoferul care se afla chiar în mașina din spatele autoturismului condus de Chițoiu, spune că mașina fostului ministru a intrat pe contrasens și a lovit Loganul care venea regulamentar din sens opus.

Iată comunicatul integral al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş:

”La data de 30.12.2019, conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus preluarea, în vederea efectuării urmăririi penale de către un procuror criminalist desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a cauzei penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în legătură cu evenimentul rutier ce a avut loc în data de 26.12.2019, în jurul orei 12:10, pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti, jud. Argeş.
Iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Dispoziţia de preluare a cauzei penale la unitatea de parchet ierarhic superioară are în vedere intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident.

La acest moment, în cauză este dispusă începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prev. de art. 192 şi art. 196 din Codul penal.

În perioada imediat următoare, printre actele de urmărire penală ce se vor efectua în cauză, raportat la natura faptelor cercetate, de către procuror sau de organele de urmărire penală ale poliţiei judiciare, delegate în acest sens de procuror, se va proceda inclusiv la citarea părţilor sau, după caz a moştenitorilor acestora, pentru audiere, în vederea administrării cu celeritate a mijloacelor de probă

Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Precizăm că această etapă a procesului penal, în care este dispusă începerea urmăririi penale cu privire la faptă, are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version