Completul de 5 judecători de la ÎnaltaCurte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a început judecarea apelului formulat de procurorii DNA împotriva sentinței de achitare a președintelui PNL Ludovic Orban, pronunțată de instanța inferioară în 31 ianuarie. 

După 9 luni de formalități – cu tot cu vacanța judecătorească -, noua instanță a stabilit pentru 9 octombrie următorul termen al procesului în care Orban este judecat pentru infracțiunea de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

mai precis, înainte de alegerile locale pentru funcția de primar al Capitalei, Ludovic Orban a cerut șpagă 50.000 de euro de la afaceristul Urdăreanu pentru a-și finanța campania electorală.

Sentința de achitare, luată de Completul de 3 judecători a ÎCCJ, a fost luată în majoritate, cu două voturi “pentru” și unul împotrivă.

Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, în sensul condamnării lui Orban la un an închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Însă toți cei 3 judecători admit că Orban a pretins bani, numai că doi dintre ei spun că probele procurorilor nu arată că acesta a comis această infracțiune folosindu-se de funcția pe care o avea în partid – la acea dată, doar vicepreședinte PNL.

Orban blufează

Ludovic Orban susține că apelul înaintat de DNA instanței “nu aduce absolut nimic nou”, fiind “parcă făcut să creeze probleme suplimentare fără niciun fel de motiv serios”.

“Apelul DNA nu aduce absolut nimic nou, nu evidențiază nicio latură nouă și nu are niciun fel de argument, parcă este făcut să creeze probleme suplimentare fără niciun fel de motiv serios. S-a arătat în cursul cercetării judecătorești că nu eu am fost acela care am solicitat întâlnirea cu domnul Urdăreanu, că nu după desemnarea mea ca și candidat ca primar am fost contactat de domnul Urdăreanu, invitat la el acasă unde am fost înregistrat. Dar elementul esențial este acela că din înregistrări reiese cu precizie că nu mi-am folosit în niciun fel, nici măcar aluziv, așa-zisa influență a funcției de conducere în partid”, a declarat Ludovic Orban, luni, la intrarea în sediul Curții Supreme.

50.000 de euro pretinși drept mită de la Urdăreanu

Orban a fost trimis în judecată de DNA în luna mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală la alegerile locale din vara anului trecut, în care acesta fusese nominalizat de PNL să candideze la funcția de primar al municipiului București.

Procurorii susțin că, în martie 2016, Urdăreanu s-a întâlnit cu Orban la domiciliul celui dintâi, ocazie cu care fostul deputat i-a comunicat că are nevoie de 50.000 de euro în numerar, pentru a-i folosi în vederea promovării imaginii sale drept candidat la Primăria Capitalei, iar banii erau ceruți în numerar “tocmai fiindcă erau… pentru posturi TV”.

“Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri că el pretinde puțin că nu mai e cum era pe vremuri. (…) Ludovic Orban i-a spus omului de afaceri să se gândească dacă poate să dea banii: ‘te gândești dacă poți sau îmi dai un șut în fund’. Ludovic Orban i-a spus că nu vrea nimic de la partid”, se arată în rechizitoriul DNA.

Pe 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-ar fi pretins lui Urdăreanu suma de 50.000 euro în numerar, arătând că are un buget de campanie limitat și că dorește “să aibă canale deschise” pe anumite posturi de televiziune, au susținut procurorii.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version