Cinci percheziţii au efectuat procurorii DIICOT în municipiul Cluj, în cursul zilei de miercuri.
Percheziţiile au avut loc în legătură cu un dosar în care mai mulţi medici şi afacerişti au fost acuzaţi că au prejudiciat Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj în favoarea unei clinici private controlate de chirurgul Mihai Lucan, personajul principal al dosarului.
Lucan şi oamenii lui, printre care şi fiul său, Ciprian Lucan, sunt acuzaţi de comiterea unor infracţiuni de delapidare, infracţiuni comise în perioada 2005-2016.
În total, în dosar sunt implicate peste 200 de persoane, existând nu mai puţin de 159 de pacienţi care urmează să fie audiaţi ca martori.
Însă conform ziardecluj.ro, procurorii DIICOT au decis încă de miercuri seara reţinerea a două dintre persoanele implicate în dosar.
Este vorba despre Dan Emil Fofiu Sânpătreanu, directorul administrativ al ICUTRL, şi Sanda Rodica Baciu, directorul economic al ICUTRL.
Valul de reţineri ar putea să continue joi, când în faţa procurorilor ar trebui să ajungă inclusiv regele dosarului, Mihai Lucan.
Lucan, devenit celebru din 2013, după ce l-a supus pe actorul Alexandru Arşinel unui transplant renal, deşi nu era pe lista de aşteptare, este acuzat că a făcut vagoane de bani de pe urma delapidării Institutului din Cluj.
Un singur caz arată că Lucan a primit între 3.000 şi 6.700 de euro de la fiecare dintre cei 159 de pacienţi supuşi unor proceduri medicale la clinica privată Lukmed, cu ajutorul unui aparat achiziţionat cu fondurile Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.
Culmea este că Lucan şi ai lui au ajuns pe mâna procurorilor DIICOT după o sesizare depusă în martie de deputatul Emanuel Ungureanu.
Tot ziardecluj.ro arată că, la momentul respectiv, Ungureanu reclama dezastrul în care a ajuns Institutul din Cluj, care avea de achitat executări silite de circa 500.000 de euro, şi atrăgea atenţia tocmai asupra combinaţiilor făcute de Mihai Lucan cu clinica sa privată.