După remedierea neregularităților – aspect cerut acum o săptămână de Tribunalul Ploieşti -, dosarul Lukoil a fost trimis din nou în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești.

benzinarie, lukoil, carburant, zapada, iarna-Jean-Mihai PALSU
foto Jean Mihai Pâlşu

Pe site-ul Ministerului Public se precizează vineri, într-un comunicat, procurorii PCA Ploiești au remediat neregularitățile constatate de instanță în luna decembrie a anului trecut și au dispus, prin rechizitoriul din data de 22 ianuarie, trimiterea în judecată a 6 persoane fizice și a două persoane juridice.

Astfel, directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, Andrey Bogdanov, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de folosire cu rea credință a capitalului societății și spălare de bani, în același dosar fiind deferiți justiției trei directori generali adjuncți din cadrul societății de la Ploiești, respectiv Alexey Voinstev, acuzat de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății, și Olga Kuzina și Dan Dănulescu, acuzați de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

De asemenea, Andrei Rață, membru al Consiliului de Administrație al Petrotel Lukoil, a fost trimis în judecată pentru folosire cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, iar contabilul șef Dorel Duțu a fost deferit justiției sub acuzațiile de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

În același dosar au fost trimise în judecată SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani și SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani.

Dosarul a fost trimis la Tribunalul Prahova, instanță competentă să soluționeze cauza.

Inițial, dosarul a fost trimis în judecată în 3 august 2015, iar procurorii arătau că prejudiciul cauzat prin evaziune şi spălare de bani este de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 euro.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version