La Înalta Curte de Casație și Justiție a început, marți, judecarea pe fond a dosarului în care Gabriel Oprea, fostul ministru al Internelor, este acuzat de abuz în serviciu, respectiv că a ajutat mai mulți șefi ai DIPI să deturneze fondurile Direcției de Informații și Protecție Internă.

sursă foto: Realitatea TV

A început este, însă, mult spus, în condițiile în care procesul a început, în fapt, cu o amânare, pentru 25 aprilie, și cu multe solicitări din partea tuturor celor implicați.

Magistrații au solicitat, printre altele, ca procurorii DNA să specifice textele de lege încălcate de suspecții de abuz în serviciu, ca Ministerul Finanțelor Publice să decidă dacă se constituite parte civilă sau nu, ca MAI să stabilească în posesia cui se află autoturismul Audi în acest moment și ca DIPI să anunțe dacă a fost inițiată o procedură internă pentru recuperarea sumelor de bani care apar în rechizitoriu.

În plus, magistrații solicită ca la proces să participe un consilier de la DIPI, Dan Lupașcu, avocatul lui Gabriel Oprea, a solicitat înlăturarea de la dosar a unui volum cu documente clasificate, volum la care clientul său nu ar avea acces, iar alți inculpați au solicitat timp suficient pentru angajarea unor avocați.

Alături de fostul ministru al Internelor, acuzat de abuz în serviciu, în dosar mai sunt implicați Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliție, la data faptelor șef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu și pentru două infracțiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată; Gabriel-Nicolae Pavel, comisar șef de poliție, la data faptei șef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu; Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, și Marian-Dănuț Iacob, comisar șef de poliție, șeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Gabi Oprea este acuzat că a obținut suplimentarea fondurilor DIPI încât reprezentanții acestei Direcții să reușească achiziționarea unui vehicul Audi A8 cotat la aproape 100.000 de euro.

Inițial s-a spus că autoturismul Audi A8 a fost achiziționat pentru a se asigura protecția demnitarilor, însă ulterior s-a stabilit că mașina a fost pusă la dispoziția personală și exclusivă a lui Gabriel Oprea.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version