Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa anunţă, joi, reţinerea pentru 24 de ore a lui Alexandru Răzvan Ionescu, fost consilier la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Constanţa.

Ionescu este acuzat de comiterea infracţiunii de fraudă cu fonduri europene în formă continuată, respectiv că a folosit cu rea-credinţă documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Conform procurorilor DNA, “în perioada 2008–2014, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru, în calitate de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul judeţean Constanţa, în opt situaţii, a folosit, la instituţia unde-şi desfăşura activitatea, mai multe înscrisuri falsificate privind utilizarea de către două persoane a mai multor suprafeţe agricole de pe raza judeţului Constanţa.

Ca urmare a acestor demersuri infracţionale, inculpatul a obţinut pe nedrept suma de 1.410.398 lei”.

Vineri, Alexandru Răzvan Ionescu urmează să fie prezentat magistraţilor de la Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De precizat că Ionescu a mai fost trimis în judecată într-un dosar asemănător în decembrie 2014. În dosarul respectiv era acuzat că, alături de alţi inculpaţi, a prejudiciat bugetul APIA Constanţa cu peste 3,2 milioane de lei.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version