Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă trimiterea în judecată a lui Alin Iulian Ţucmeanu, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Alin Iulian Tucmeanu (sursa foto ziarelive.ro)
Alin Iulian Tucmeanu (sursa foto ziarelive.ro)

Ţucmeanu a fost trimis în judecată sub control judiciar, el fiind acuzat de comiterea a două infracţiuni de complicitate la dare de mită.

Conform procurorilor DNA, afaceristul Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentantul SC Romepro Industries SRL, a pus la bătaie 60.000 de euro pentru şefii unei unităţi spitaliceşti în speranţa că aceştia vor accepta ca unitatea respectivă să încheie cu firma reprezentată de Vodislav un contract privind achiziţia de aparatură medicală. Contractul respectiv era în valoare totală de peste 2,2 milioane de lei plus TVA.

Ţucmeanu, în calitate de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, l-a recomandat şefilor spitalului pe Vodislav şi chiar i-a asigurat pe aceştia că afaceristul are de unde să achite cei 60.000 de euro promişi.

Vodislav a fost trimis şi el în judecată, sub control judiciar, pentru două infracţiuni de dare de mită, iar procurorii au decis să pună sechestru asigurator pe 1.700 de euro şi 1.900 de lei, în cazul lui Ţucmeanu, şi pe 8.000 de lei, în cazul lui Vodislav.

Dosarul celor doi a ajuns la magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version