Emanoil Bocean, fostul consilier personal al primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, dar și coordonator al Poliției Locale, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA Ploiești și va fi prezentat, miercuri, Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

catuse

Bocean este acuzat că a pretins bani de la oameni de afaceri pentru ca, în schimb, să îi ajute pe aceștia să câștige contracte cu Poliția Locală și Primăria Sectorului 1 prin licitații trucate sau atribuire directă.

“În perioada 2009 – 2014, inculpatul Bocean Emanoil a pretins și primit de la oameni de afaceri sume de bani sub forma unor ‘comisioane’, în cuantum total de 2.256.000 lei, pentru ca în schimb să își exercite influența asupra persoanelor cu putere de decizie din Poliția Locală și Primăria Sectorului 1 București astfel încât, prin licitații trucate sau prin atribuire directă, firmele oamenilor de afaceri respectivi să obțină contracte de lucrări publice de la instituțiile menționate”, precizează DNA.

Contract pentru ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar

Contractele aveau ca obiect ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar, lucrări de curățenie a imobilelor aparținând Poliției Locale Sector 1 București, demolarea garajelor amplasate ilegal, lucrări de îndepărtare graffiti de pe suprafețele multiple aparținând sectorului 1, lucrări de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului și livrarea de produse de curățenie.

“În realitate, lucrările de demolare a garajelor amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1, lucrările de îndepărtare graffiti de pe suprafețele multiple aparținând sectorului 1, lucrările de demontare a construcțiilor metalice amplasate ilegal pe raza teritorială a sectorului 1 sau lucrările suplimentare de curățenie a imobilelor aparținând Poliției Sectorului 1, inclusiv livrările de produse curățenie nu au fost prestate niciodată în fapt, acestea fiind consemnate numai scriptic”, se precizează în comunicat.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version