Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat marți, cu majoritate, că statul român a încălcat articolul10 din Convenție (libertatea de exprimare) în cazul fostului judecător Cristi Danileț. 

Decizia CEDO, pe scurt:

„1. Hotărăște în unanimitate că plângerea formulată în temeiul articolului 10 din Convenție este admisibilă și că plângerea formulată în temeiul articolului 8 din Convenție este inadmisibilă;

2. Hotărăște, cu patru voturi pentru și trei împotrivă, că a avut loc o încălcare a articolului 10 din Convenție;

3. Hotărăște, cu patru voturi la trei,

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în contul bancar al reprezentantului său, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, 5.232 EUR (cinci mii două sute treizeci și doi de euro), plus orice sumă care poate fi datorată de reclamant cu titlu de impozit, pentru costuri și cheltuieli, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data soluționării;

(b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, se percepe o dobândă simplă pentru această sumă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, majorată cu trei puncte procentuale. ”

Cristi Danileț a fost sancționat disciplinar , în 7 mai 2019, de Secția de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la propunerea Inspecției Judiciare (conduse la acea vreme de Lucian Netejoru), pe motiv că ar fi știrbit prestigiul justiției, pentru următoarea postare pe Facebook:

„Poate că cineva remarcă totuşi succesiunea atacurilor, destructurărilor şi decredibilizărilor la adresa următoarelor instituţii: DGIPI, SRI, SPP, Poliţia, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus şi tare a ‘abuzurilor instituţiilor de forţă’. Ştim cu toţii ce ar însemna lipsirea de eficienţă sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituţii: servicii, poliţie, justiţie, armată? Şi, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora ‘Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (…) a democraţiei constituţionale’? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind … democraţia, că tot am văzut azi că e în scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizaţi că ar fi … constituţional!? Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor”.

Netejoru, pensionat de Iohannis la cerere, cu 6.500 euro/lună, după ce PNL l-a ținut 4 ani șef la Inspecția Judiciară
Iohannis l-a pensionat pe judecătorul Cristi Danileț; pensie specială la 48 de ani, după ce a fost tras pe linie moartă de CSM

Decizia de marți a CEDO a fost tradusă de Asociația Forumul Judecătorilor din România, cu ajutorul serviciului automat eTranslation al Comisiei Europene. 

Download (PDF, Unknown)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version