Soția lui Dragomir a „încasat” o pedeapsă cu suspendare. Magistrații au confiscat șpaga primită de la patronul libanez Rami Ghaziri, de la Avicola Crevedia.

După 3 ani și jumătate de la achitarea la instanța de fond, fostul locotenent colonel SRI Daniel Dragomir a fost condamnat definitiv, loi, de un complet de la Curtea de Apel București, la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii militari ai DNA.

Daniel Dragomir sursa foto adevarulro

Dragomir fusese achitat, în primă instanță, în decembrie 2016, de judecătorul Mihai Bălănescu de la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit sentinței, Dragomir este acuzat de DNA că, pe vremea când era ofiţer activ al SRI, l-a avertizat pe afaceristul libanez Rami Ghaziri că este monitorizat de colegii săi de la Direcţia de securitate economică. El a primit, pentru protecţia oferită, o mită de aproape o jumătate de milion de euro.

Și soția lui Dragomir a fost condamnată, definitiv, la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.

Celor doi le-a fost confiscată suma de 1.015.176 lei.

Rechizitoriu

Procurorii DNA l-au acuzat pe Daniel Dragomir de comiterea infracțiunilor de trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicității. Astfel, în virtutea funcţiei de ofiţer SRI, Dragomir a avut acces la informaţii secrete despre omul de afaceri libanez Rami Ghaziri.

Patronul de la Avicola Crevedia era monitorizat de Direcţia generală de Securitate economică a SRI şi era vizat într-un mare dosar de evaziune fiscală din industria cărnii. Potrivit DNA, Dragomir i-ar fi comunicat omului de afaceri Rami Ghaziri informaţii secrete astfel încât acesta să se păzească de monitorizarea SRI, controalele ANAF şi, ulterior, de dosarele DNA. În plus, Dragomir i-ar fi oferit sprijin omului de afaceri libanez la diverşi înalţi functionari astfel încât să obţină mai uşor rambursarea TVA de la stat.

Dragomir i-a oferit protecţie lui Ghaziri în schimbul a 25.000 de euro pe lună şi a unui procent de 1 la sută din TVA rambursată de stat. Potrivit procurorilor, Dragomir ar fi primit în total mită de la Rami Ghaziri – prin intermediul unui angajat al acestuia, Emile Kharrat – peste 460.000 de euro. 374.000 de euro au mers direct în contul soacrei fostului ofiţer, peste 70.000 de euro au reprezentat cheltuieli pentru înfiinţarea unei firme, Emar Investment şi pentru o maşină Porsche Cayenne, iar 18.000 de euro ar fi fost primiţi sub forma salariului de 8000 de lei pe lună al soţiei sale la firma Emar. Totul s-ar fi petrecut între octombrie 2012 şi octombrie 2013, în perioada când Dragomir voia să se lanseze în afaceri şi a părăsit SRI.

Fostul ofiţer SRI este acuzat şi de spălare de bani, întrucât a transferat banii primiţi de la Rami Ghaziri din contul soacrei sale în alte conturi, ale lui, soţiei şi fiului.

Fostul ofiţer este acuzat şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii şi uz de fals întrucât, împreună cu soţia lui, ar fi determinat falsificarea unui contract de împrumut şi a unei chitanţe de restituire a banilor, pe care ulterior le-a prezentat la DNA, susţinând că banii primiţi de la omul lui Rami Ghaziri ar fi reprezentat un împrumut pe care l-a restituit.

Dragomir, inculpat și în ancheta Black Cube. În septembrie 2016, fostul colonel SRI a fost arestat și în cazul Black Cube, afacerea de hărţuire a fostei şefe DNA, Laura Codruța Kovesi. Dragomir ar fi comandat operaţiunea din România a celebrei agenţii israeliene de detectivi internaţionali „în numele altor persoane”. Deși dosarul a fost deschis de DIICOT în septembrie 2016, nici până astăzi nu a fost finalizat.

A părăsit SRI pentru afaceri

Potrivit rechizitoriului DNA, Daniel Dragomir (41 de ani), a intrat în SRI ca ofiţer operativ la Direcţia generală de combatere a terorismului. În 2006, a fost avansat şef birou, în 2008, şef de sector şi în 2010, şef de grupare de sectoare. Potrivit declaraţiilor din dosar ale Mihaelei Nicola de la compania de PR, The Group, în 2011-2012, Dragomir preda cursul de antiterorism la Academia Naţională de Informaţii. În 2012, Dragomir și-ar fi manifestat dorinţa de a părăsi serviciul şi de a intra în afacerile de PR. A preluat o firmă a Mihaelei Nicola şi, în februarie 2013, a părăsit serviciul prin demisie şi s-a dedicat „afacerilor”. Avea gradul de locotenent colonel, iar ultima lui evaluare în cadrul SRI fusese maximă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version