Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă, luni, începerea urmăririi penale pe numele judecătorului Nicolae Stanciu, fost preşedinte şi actual vicepreşedinte al Curţii de Apel Constanţa.

dna

Nicolae Stanciu este urmărit penal pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Conform procurorilor DNA, “în perioada noiembrie-decembrie 2012, între Stanciu Nicolae, preşedintele Curţii de Apel Constanţa, în acea perioadă, şi un om de afaceri a intervenit o înţelegere în baza căreia magistratul a primit foloase materiale pentru ca, în schimb, să îl ajute pe omul de afaceri să obţină soluţii favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj (etajul 2) al vilei aparţinând magistratului. Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuinţa inculpatului Stanciu Nicolae la data de 21 decembrie 2012.

Protecţia juridică oferită de magistrat a constat în ajutorul pe care acesta, ca preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, urma să îl dea în pronunţarea unor soluţii favorabile societăţii deţinute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanţe, în legătură cu licitaţiile la care a participat societatea.

Această protecţie s-a şi concretizat în pronunţarea, de către Stanciu Nicolae (împreună cu alţi doi membri ai completului), a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenţii societăţii deţinute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziţii publice.

Ca urmare a respingerii, prin această hotărâre, a plângerilor formulate de concurenţi, societatea omului de afaceri a câştigat licitaţia cu valoarea ofertată de 21.023.335 lei, în detrimentul unei alte societăţii declarate câştigătoare anterior, de autoritatea contractantă, care ofertase contractul la valoare ofertată mai mică.

Potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/2006, împotriva desemnării câştigătorului licitaţiei de către autoritatea contractantă, ceilalţi participanţi pot face contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), decizia CNSC putând fi atacată la curtea de apel competentă. Decizia curţii de apel este definitivă”.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version