Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret din Ministerul de Interne, DGIPI („Doi și-un sfert”), a fost eliberat din arestul preventiv, printr-o decizie a Curții de Apel Ploiești, care a dispus plasarea acestuia sub control judiciar, pentru 60 de zile.

el se afla în arest preventiv începând din 15 decembrie 2019.

Decizia este definitivă și se aplică inclusiv complicilor lui Gelu Oltean, concubina sa, Vanessa Youness și cetăţeanul britanic Thomas Lishman.

În plus, Oltean are interdicția de a părăsi județul Dâmbovița și să nu ia legătura cu Thomas Lishman.

Instanța i-a permis, însă, acestuia să intre în contact cu Vanessa Youness, concubina sa.

Procurorii DIICOT din Brașov au finalizat ancheta și au trimis în judecată, pe 5 martie, dosarul în care cei trei sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc, trafic de substanțe toxice și operațiuni cu substanțe psihoactive.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version