Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov anunţă trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui George Scripcaru, primarul Braşovului.
Edilul este acuzat în mod oficial de abuz în serviciu, în formă continuată, şi de participaţie improprie la abuz în serviciu. Alături de Scripcaru a fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi Cristian Radu, fost director al Regiei Autonome de Transport Braşov. Cristian Radu este acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată.
Conform procurorilor DNA, “în perioada 2007–2015, inculpatul Scripcaru George, în calitatea menţionată mai sus, şi-a exercitat influenţa reală asupra directorului Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Braşov şi l-a determinat să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziţia Primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale.
Scopurile urmărite de edil au fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosinţa exclusivă a maşinilor respective, dar şi neplata costurilor pentru întreţinerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii şi reparaţii).
Pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, inculpatul Scripcaru George a solicitat aceleiaşi persoane din conducerea R.A.T. Braşov ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului.
Ca urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 120 lei şi 2 puncte penalizare, menţionându-se că a depăşit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective.
În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obţinerea de foloase necuvenite pentru acesta, constând în faptul că nu figurează în evidenţele Poliţiei cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amenda respectivă.
În acelaşi context, în perioada 2013-2015, în scopul facilitării utilizării de către primarul Scripcaru George a unuia dintre autoturisme, inculpatul Radu Cristian, în calitate de director al Regiei Autonome de Transport (R.A.T.) Braşov, exercitându-şi defectuos atribuţiile de serviciu, a dispus întocmirea şi semnarea unei convenţii prin care s-a acordat folosinţa gratuită a maşinii în interesul personal al edilului şi ulterior a aprobat sumele de bani necesare pentru întreţinerea acesteia.
Prin acest demers, inculpatul Radu Cristian a cauzat un prejudiciu de 88.164,14 lei pentru R.A.T. Braşov concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru inculpatul Scripcaru George constând în utilizarea autoturismului fără suportarea costurilor de întreţinere.
Consecinţa acestei conduite infracţionale a edilului fost prejudicierea societăţii respective cu 630.665,33 lei, reprezentând contravaloarea autoturismelor achiziţionate şi cheltuielile suportate cu întreţinerea/utilizarea acestor autoturisme, sumă cu care Regia Autonomă de Transport Braşov RA s-a constituit parte civilă în procesul penal”.
Dosarul urmează să fie judecat de magistraţii de la Tribunalul Braşov. De remarcat că este al treilea dosar penal în care Scripcaru este trimis în judecată. În 16 februarie, edilul a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu, în formă continuată, şi instigare la abuz în serviciu. În urmă cu două săptămâni a mai fost trimis în judecată într-un dosar în care era acuzat de abuz în serviciu.