Prima etapă a dezbaterii publice pe proiectele de modificarea a Legilor Justiției s-a încheiat pe 2 noiembrie, iar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a creat un grup de lucru, dar continuă dezbaterea, a anunțat, marți, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu.

Astfel, desființarea Secției Speciale, promisă de PNL, mai așteaptă cel puțin până după alegeri, dar este o temă perfectă pentru campania electorală…

„La 30 septembrie am pus în dezbatere noile proiecte de legi ale justiției, care vor deveni legi la anul, după toate estimările. La 2 noiembrie s-a încheiat prima etapă de dezbatere publică. MJ a primit și centralizat propuneri de la asocații, ONG, magistrați și cetățeni. Am primit propuneri de la Parchetul General, DNA, DIICOT, Inspecția Judiciară, asociațiile de magistrați, magistrați care ne-au scris individual. CSM a constituit un grup de lucru care va analiza proiectele. Observațiile primite vizează principiul sepărării carierelor, statutul procurorilor etc.”, a precizat ministrul, într-o conferință de presă.

Cătălin Predoiu a adăugat că dezbaterea publică se derulează în continuare. „Unele propuneri vor fi integrate, publicăm varianta a doua a proiectelor, urmată în ianuarie de o nouă dezbatere publică. Sunt mulțumit de cum merg lucrurile, avem reacții bune din sistem. E un prim draft, de înalt nivel profesional. Această platformă de dialog funcționează”, a asigurat el.

Amintim că Guvernul Orban a așteptat un an până să facă public proiectul de modificare a Legilor Justiției, promis românilor.

Ministrul Predoiu a exclus din start adoptarea unei Ordonanțe de Urgență în acest sens, invocând că românii s-au pronunțat împotriva acestui lucru la referendumului din 26 mai 2019.

Între timp, Secția specială i-a salvat de apelurile formulate de DNA atât pe PNL-istul Tudor Chiuariu, cât și pe fugarul fost PSD-ist Sebi Ghiță… 

Predoiu a lansat tema de campanie a PNL pentru parlamentare: Desfiinţarea Secției speciale

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version