Înalta Curte de casație și Justiție (ÎCCJ) i-a respins, luni, fostului primar PSD Radu Mazăre contestația în anulare depusă împotriva condamnării de 9 ani pe care o ispășește în penitenciar după ce a fost extrădat din Madagascar, unde fugise înainte de sentința definitivă.

Alături de Mazăre au recurs la această formă extremă de atac și alți inculpați care au fost condamnați, în 8 februarie, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța și Mamaia.

„Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii-condamnaţi Mazăre Radu Ştefan, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen împotriva deciziei penale nr.32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 6536/2/2008”, se arată în decizia magistraților Înaltei Curți.

Judecători au admis, însă, de principiu, contestaţiile în anulare formulate de alți condamnați în dosar: Dima Alin Horaţiu, Andrei Aurel Jean, Nejloveanu Niculae, Giurgiucanu Georgică şi Săvulescu Emil Dragoş – acesta din urmă fiind fugit din țară încă dinainte de a se pronunța sentința definitivă.

Aceasta înseamnă că instanța va dezbate contestaţiile în anulare depuse de aceștia, fără însă a le suspenda executarea pedepselor definitive care le-au fost aplicate, deși ei cerseră și acest lucru.

Dragoș Săvulescu, dat în urmărire internațională pentru condamnarea de 5 ani și 6 luni de închisoare
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version