Magistrații de la Tribunalul București au decis, marți, achitarea unor personaje grele implicate într-un dosar de luare de mită și de influență.

Este vorba despre Lucian Diniță, fost șef al Poliției Rutiere, afaceristul Gheorghe Deaconeasa și Maricel Ilie, vicepreşedinte şi membru în Comitetul Executiv Regional al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Secţia Română – Regiunea 1 Bucureşti.

Lucian Diniță a fost trimis în judecată în 2015, fiind acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție că a luat mită un miel, doi curcani și cinci păstrăvi de la Deaconeasa prin intermediul lui Maricel Ilie.

În schimbul plății în natură, Diniță trebuia să-l ajute pe Deaconeasa să obțină permisul de conducere în maxim 30 de zile, deși permisul acestuia fusese ridicat pentru 90 de zile.

Deaconeasa a fost trimis în judecată pentru cumpărare de influență, iar Maricel Ilie a fost trimis în judecată pentru complicitate la cumpărare de influență.

Marți, însă, magistrații au decis achitarea celor trei inculpați. Chiar dacă decizia încă nu este una definitivă, ea reprezintă o nouă palmă încasată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție care s-au ales cu o mulțime de achitări pe linie a unor nume grele în ultima perioadă.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version