La aproape un an de la trimiterea dosarului în judecată (august 2020), poate începe procesul în care fostul ministru PNL al Finanțelor, Daniel Chiţoiu, este acuzat de ucidere din culpă, după ce a omorât două persoane pe șosea, într-un accident de mașină, pe 26 decembrie 2019.
 
Polițistul din imagine a vorbit îndelung la telefon sursă foto Ovidiu Vanghele
 
Decizia Judecătoriei Piteşti nu este însă definitivă, astfel că poate fi contestată de chițoiu, ca să mai tragă de timp.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 485/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti privind pe inculpatul C. D., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă (…) şi vătămare corporală din culpă (…), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C. D. Se va efectua adresă către IPJ Argeş în vederea transmiterii unei copii a cazierului judiciar al inculpatului”, este decizia Judecătoriei Pitești.

În acest proces s-au constituit părți civile persoane fizice, rude ale victimelor accidentului, dar și Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Județean din Pitești și Ambulanța Argeș.

Anchetatorii au stabilit, în 9 ianuarie a.c., că politicianul (ex-PNL, „migrat” la ALDE) a intrat pe contrasens cu mașina și a tamponat frontal Loganul care circula regulamentar. 

Anchetatorii au dispus o expertiză tehnică în acest caz și au audiat mai mulți martori, care au declarat că mașina Audi condusă de Chițoiu a părăsit în mod inexplicabil banda de mers, a intrat pe contrasens și a lovit frontal Dacia Logan în care au murit pe loc, în urma impactului puternic, șoferul și persoana din dreapta lui – soț și soție.

Dosar preluat de Parchetul Tribunalului Pitești, în urma „intensei reflectări în mass-media de la nivel naţional şi local”

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a preluat de la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Argeș, anunțat în 6 ianuarie, pe pagina de Facebook a Ministerului Public, că în cauză este dispusă „începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”.

Anchetatorii arată că decizia de preluare a dosarului „are în vedere intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident”.

În 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, procurorul Arsene Cătălin, declara la acel moment, pentru Mediafax, că în dosar s-a început urmărirea penală in personam.

„A refuzat să dea declarație (Daniel Chițoiu n.r.), de altfel avea acest drept. A fost pus sub învinuire în dosarul de ucidere din culpă”, a spus procurorul.

Amintim că Daniel Chițoiu apare în fotografii publicate pe Facebook de jurnalistul Ovidiu Vanghele, imediat după accident, ieșind pe picioarele lui din mașina Audi pe care o conducea. El a mers imediat în spatele bolidului și a verificat dacă are pagube serioase.

VIDEO. Grija lui Chițoiu imediat după accidentul în care au murit doi oameni: Să nu-și fi lovit rău mașina

Aceasta, în timp ce în fața lui au murit două persoane în mașina Dacia Logan lovită frontal de bolidul său.

La puțin timp, Chițoiu a fost dus cu ambulanța la Spitalul de urgență din Pitești, apoi transferat la Spitalul de Urgență ”Floreasca”, cu trei coaste rupte. Politicianul a fost externat abia după 8 zile, pe 2 ianuarie 2020.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version