Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie au trimis în judecată primul dosar cu un magistrat care a fost anchetat în perioada de aproape două luni în care și-a intrat în pâine această structură din cadrul Parchetului General.

Astfel, Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel Bucureşti și cel care l-a salvat de dosarul de corupție pe fostul primar Neculai Onțanu și a achitat-o în alt dosar pe Mariana Rarinca, a fost deferit instanței, pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Procurorii arată în rechizitoriu că pe 4 noiembrie 2017, în jurul orei 22.00, judecătorul, aflat la volanul unui autoturism, în Capitală, a fost observat de un echipaj al Poliţiei Rutiere în timp ce făcea viraj la stânga cu depăşirea marcajului longitudinal continuu.

“În această împrejurare, conducătorului auto i s-au solicitat documentele şi a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că alcoolemia inculpatului în aerul expirat a fost de 0,77 mg/l”, arată procurorii, într-un comunicat de presă transmis joi.

Ulterior, judecătorul fost condus la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, unde i-a fost recoltată o probă de sânge, dar a părăsit unitatea medicală fără preaviz, iar specialiştii nu au mai putut să-i recolteze şi o a doua probă.

“Din buletinul de analiză toxicologică emis de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, a reieşit că la ora 22:30 inculpatul avea în sânge o alcoolemie de 1,95 gr.%o”, precizează comunicatul transmis de Parchetul General.

“Menționăm că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești, instanță sesizată cu judecarea cauzei prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 decembrie 2018, la aceeași dată fiind sesizat și Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea luării măsurilor legale care se impun”, se mai arată în comunicat.

Amintim că judecătorul Dolache a dispus în 27 iulie 2017 încetarea procesului penal față de fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, ca urmare a prescrierii faptelor, dosarul fiind trimis în judecată pe 16 iunie 2016, după ce Onțanu a fost arestat preventiv timp de 3 luni și jumătate.

În același dosar, judecătorul Damian Dolache a condamnat-o la doar 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru spălare de bani, avocata Loredana Radu. Ea a fost judecată şi pentru complicitate la luare de mită, dar instanţa a stabilit că faptele s-au prescris.

Tot cu 3 ani de închisoare cu suspendare l-a “pedepsit” judecătorul Dolache pe Radu Aurel, pentru infracțiunea de spălare de bani, iar pentru luare de mită a decis încetarea procesului.

De asemenea, judecătorul Damian Dolache a dispus achitarea fostului secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Toma Şutru, pentru luare de mită şi spălare de bani.

Judecătorul Damian Dolache a mai dispus confiscarea a 1,4 milioane de euro de la Radu Aurel şi menţinerea sechestrului asigurator, dar şi confiscarea de la avocata Loredana Radu a sumei de 400 de mii de euro.

Magistratul Damian Dolache a motivat sentința abia recent, după mai bine de un an, iar în prezent dosarul se judecă în apel la Înalta Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Onțanu a scăpat de dosarul terenului de 1,5 milioane euro primit mită. CAB: Faptele s-au prescris

Tot Dolache a achitat-o pe Mariana Rarinca în controversatul caz în care a fost victimizată de Antena 3 și de politicienii Victor Ponta și Dan Șova – ambii trimiși în judecată de DNA pentru infracțiuni de corupție -, după ce Livia Stanciu – la acea dată președintele Instanței Supreme – a acuzat-o de șantaj. Tribunalul București a condamnat-o pe Rarinca la închisoare cu suspendare, însă la CAB aceasta a fost achitată de un complet în care unul dintre judecători a fost Damian Dolache.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version