După mai multe ore de audieri la DIICOT Ploieşti, liderul de sindicat Liviu Luca a fost scos încătuşat şi dus în arestul Poliţiei, luni seară, urmând ca marţi să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă.

liviu-luca-1
sursă foto stiricomro

Alţi 3 suspecţi sunt cercetaţi sub control judiciar în dosarul de spălare de bani şi delapidare, cu un prejudiciu de peste 15 milioane de lei.

În total au fost audiate 7 persoane, în urma percheziţiilor efectuate de procurorii DIICOT Ploieşti la reşedinţa lui Luca din Păuleşti şi la domiciliile celorlalţi.

Anchetatorii îl acuză pe Liviu Luca de inițierea unui grup infracțional organizat, prin intermediul căruia a obținut fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) pe care le-a folosit pentru construirea unui ansamblu de locuințe situat pe raza comunei prahovene Păulești.

Liviu Luca aşteaptă sentinţa finală într-un alt dosar, în care a fost condamnat, în iulie 2014, de instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – la 6 ani de închisoare cu executare, pentru delapidarea patrimoniului Asociației Salariaților din cadrul SNP Petrom SA. În acelaşi dosar a fost condamnat Sorin Ovidiu Vântu.

Cei doi au fost trimişi în judecată în acest dosar în 31 ianuarie 2014.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version