Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea, actualul preşedinte al Partidului Social Democrat şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual în dosarul în care este implicată şi fosta lui soţie, Bombonica Prodana.
Aceasta este acuzată de abuz în serviciu, infracţiune comisă în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Alături de cei doi au mai fost trimişi în judecată
- Floarea Alesu, fost director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual
- Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul Complexului de servicii destinat copilului şi familiei, acuzat de abuz în serviciu
- Rodica Miloş, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual
- Olguţa Şefu, fost director executiv adjunct al DGASPC Teleorman, acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual
- Valentina Mirela Marica, fost şef al Complexului de recuperare şi coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei, acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual
- Nicuşor Gheorghe, fost şef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnic, Aprovizionare, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual
- Constantin Claudiu Balaban, fost şef al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei din mun. Alexandria, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual
- Adriana Botorogeanu, fost funcţionar public în cadrul DGASPC Teleorman, acuzată de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual
- Anisa Niculina Stoica, fost funcţionar public în cadrul DGASPC Teleorman, acuzată de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals intelectual.
Conform procurorilor DNA, în perioada 2006-2013 s-a derulat următorul scenariu:
“inculpata Alesu Floarea, în calitatea menţionată mai sus, la instigarea inculpatului Dragnea Nicolae Liviu, la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a dispus în mod ilegal menţinerea în funcţii şi implicit plata drepturilor salariale pentru inculpatele Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa-Niculina, angajate în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.
Acest lucru a fost posibil, în condiţiile în care inculpata cunoştea faptul că, deşi cele două persoane au figurat în mod scriptic ca angajate în cadrul instituţiei respective, nu s-au prezentat efectiv la serviciu şi nu au prestat vreo activitate.
În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă.
Menţinerea în funcţie a celor două angajate în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, a fost posibilă şi datorită inculpaţilor Marineci Ionel, Miloş (fostă Ogrinja, fostă Drăghici) Rodica, Şefu Olguţa, Prodana (fostă Dragnea) Bombonica, Marica Valentina – Mirela, Balaban Constantin Claudiu şi Gheorghe Nicuşor, persoane cu funcţii de conducere în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, care nu au luat nicio măsură de sancţionare a celor două angajate având în vedere că acestea nu s-au prezentat la serviciu şi nu au prestat activităţile la care erau obligate prin contractul individual de muncă şi fişa postului, fapte ce au permis acestora din urmă să îşi încaseze în mod necuvenit drepturile salariale aferente.
Mai mult, în acelaşi context, inculpaţii Şefu Olguţa, Gheorghe Nicuşor, Balaban Constantin Claudiu şi Marica Valentina – Mirela au întocmit, semnat şi avizat diverse documente justificative pentru situaţia descrisă mai sus (fişa postului, raport de evaluare, foaie colectivă de prezenţă etc.). O parte dintre aceştia, inclusiv inculpatele Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, au fost determinate de directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să semneze în fals condicile de prezenţă, rapoartele de evaluare şi înscrisurile privitoare la activităţile desfăşurate de acestea din urmă în cadrul instituţiei respective.
Această conduită infracţională a fost de natură să aducă persoanelor respective avantaje patrimoniale necuvenite în cuantum total de 108.612 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Botorogeanu Adriana (75.593 lei) şi Stoica Anisa Niculina (33.019 lei), sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal”.
Dosarul va fi judecat de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.