Magistrații de la Curtea de Apel București au decis vineri, definitiv, plasarea în arest la domiciliu a medicului Mihai Lucan.

sursa foto monitorulcluj.ro

Acesta este acuzat de comiterea infracțiunii de delapidare, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, iar pe 22 decembrie anul trecut magistrații de la Tribunalul București au decis plasarea lui Lucan sub control judiciar.

Procurorii DIICOT au contestat decizia respectivă, pe motiv că un personaj atât de important precum Lucan ar putea influența martorii și evoluția anchetei.

Oamenii legii au avut câștig de cauză, iar magistrații de la Curtea de Apel București au decis definitiv, vineri, ca Lucan să meargă în arest la domiciliu.

La ieșirea din sediul Curții de Apel, Lucan a precizat că “impresia mea este că procesul nu este procesul lui Mihai Lucan, al Institutului de Transplant din Cluj sau a clinicii private. Este procesul medicinei româneşti. Si poate, cu ocazia asta, şi cu ajutorul dumneavoastră, trebuie relevat de fapt în ce situaţie se găseşte întreaga medicina românească. Institutul a fost parte unui sistem sanitar. Timp de 20 de ani a fost controlat, evaluat şi, dintr-o dată, în 2016 şi 2017 a devenit un element”.

Vă reamintim că medicul Lucan și fiul său sunt acuzați că și-au dotat clinica privată cu aparatură ultra-modernă, din banii Institutului de Transplant din Cluj. Ulterior, medicul a efectuate sute de operații care i-au adus vagoane de bani.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version