Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis, vineri, menținerea în arest a lui Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR.
Magistrații de la Tribunalul Constanța au admis contestația depusă de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și au desființat decizia dată de magistrații de la Judecătoria Medgidia, care au anunțat în noiembrie anul trecut că Necolaiciuc poate fi eliberat condiționat.
Fostul șef de la CFR a fost condamnat în noiembrie 2016 la 8 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv pentru că a pus umărul la fraudarea CFR cu circa 56,7 milioane de euro.
La vremea respectivă s-a spus că Necolaiciuc a scăpat ieftin, în condițiile în care magistrații de la Curtea de Apel București au comasat trei cauze în care era implicat Necolaiciuc și totuși i-au redus cu doi ani pedeapsa dată inițial la Judecătoria Sectorului 1.
Fostul șef al CFR a mai luat 4 ani și 6 luni de închisoare în 2014, când a fost găsit vinovat, tot la Curtea de Apel București, de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, respectiv că a pus umărul la fraudarea companiei cu alte 2,7 milioane de euro.
Necolaiciuc poate solicita din nou eliberarea condiționată la sfârșitul lunii martie.