Încarcerat în urmă cu o săptămână, din cauza implicării sale într-un dosar de trafic de influenţă, Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, a încercat, luni, să obţină eliberarea.

sorin-blejnar-anaf

Blejnar a contestat măsura arestului preventiv la Curtea de Apel Ploieşti, iar luni a fost scos cu mascaţii din arest şi dus în faţa magistraţilor pentru a-şi susţine punctul de vedere.

În ciuda discursului său, Blejnar nu a reuşit să-i convingă pe judecători. Magistraţii au respins contestaţia ca fiind nefondată şi au decis, definitiv, menţinerea fostului şef al ANAF în arest preventiv.

Vă reamintim că Blejnar este acuzat că i-ar fi cerut afaceristului Horaţiu Berdilă un procent de 20% dintr-un contract de licenţe IT pe care firma lui Berdilă urma să-l primească graţie intervenţiei lui Blejnar.

Astfel, Blejnar şi ai lui au ajuns să încaseze şpăgi de peste 13 milioane de lei, bani vărsaţi de Berdilă în contul unei firme controlate de Blejnar, dar în baza unor contracte fictive.

Gheorghe Ştefan ar fi jucat rolul de martor al afacerii, însă Blejnar contestă dosarul susţinând că este nevinovat, că nu l-a cunoscut niciodată pe Berdilă şi că Ştefan şi Berdilă l-au dat în gât tocmai pentru a-şi uşura viaţa în alte dosare în care sunt implicaţi.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version